Selectionarea, Încadrarea și Formarea Polițiștilor
Politistul este functionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.
Poliţistul işi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii şi gradualităţii.
Condiții legale și cerințe de ocupare a posturilor prevăzute pentru încadrarea în funcții de polițist, prin reîncadrare ca polițist, încadrare directă sau transfer din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, conform Secțiunii a 4-a din Anexa nr. 2 la Ordinul MAI 140/2016 al ministrului afacerilor interne privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică şi psihică vor fi efectuate de către structurile de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
- să aibă vârsta de minim 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor să-i împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
- să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, iar candidaţii la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau adeverinţă din care să rezulte faptul că a susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
- să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
- să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiilor în care a intervenit reabilitarea;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului („candidaţii care au promovat concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi persoanele care urmează să fie încadrate direct în poliţie nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic”);
- să îndeplinească condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
În funcţie de specificul activităţii profesionale pentru care sunt scoase la concurs funcţiile, pot fi stabilite criterii specifice de recrutare, cu respectarea condiţiilor şi a criteriilor prevăzute de actele normative în vigoare.
Acestea, împreună cu toate celelalte date referitoare la probele de concurs, la tematică, bibliografie, precum şi la calendarul de desfăşurare al concursului, vor fi aduse la cunoştinţa celor interesaţi, prin anunţurile de organizare a concursurilor, pe site-ul instituţiei organizatoare şi / sau în presa centrală.
Nu pot fi încadrate din sursă externă ca poliţişti persoanele care au avut această calitate, dacă:
a) au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 literele „c)”,”h)”,”i)” şi ”k)” din Legea 360/2002, privind Statutul poliţistului, cu modificările si completările ulterioare;
b) au fost trecute în rezervă în condiţiile art. 85 literele „d)”,”i)”,”j)”,”k)” şi art. 87 din Legea nr.80/1995, privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele care au grade militare în rezervă pot fi recrutate în vederea încadrării directe numai în situaţiile în care, prin încadrare potrivit nivelului studiilor nu dobândesc grade profesionale mai mici decât cele avute în rezervă.
Fişiere ataşate
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii