Data concursului: 18 Septembrie 2023

A N U N Ţ privind rezultatul verificării cumulative a condițiilor de participare la concursul organizat în vederea ocupării funcției vacante de şef birou la Biroul Tehnică Operativă din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava, prevăzută la poziţia 90 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă, din rândul ofițerilor de poliție care îndeplinesc condițiile legale.

A N U N Ţ

 

privind rezultatul verificării cumulative a condițiilor de participare la concursul organizat în vederea ocupării funcției vacante de şef birou la Biroul Tehnică Operativă din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava, prevăzută la poziţia 90 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă, din rândul ofițerilor de poliție care îndeplinesc condițiile legale.

 

 

Nr. crt.

Cod candidat

Rezultat validare dosare de candidat

OBSERVAȚII

  1.  

436334

VALIDAT

sub rezerva declarării ”apt psihologic”

  1.  

436402

               VALIDAT

sub rezerva declarării ”apt psihologic”

 

 

 

Candidații a căror candidatură a fost validată, sub rezerva declarării ”apt psihologic”, urmează să susțină proba de concurs în data de 18.09.2023, în locația și la ora stabilite în anunțul de concurs.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii