Data concursului: 02 Noiembrie 2023

A N U N Ţ privind ocuparea funcţiei vacante de şef birou la Biroul Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, prevăzută la poziţia 45/a din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă.

A  N  U  N  Ţ

 

În conformitate cu prevederile art. 27^35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne;

Inspectoratul General al Poliţiei Române cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. Mihai Vodă nr. 4 – 6, Sectorul 5, organizează,

 

C O N C U R S :

 

Pentru ocuparea funcţiei vacante de şef birou la Biroul Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, prevăzută la poziţia 45/a din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă.

În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

 

  1. Să fie ofițeri de poliție, cu următoarea pregătire de bază:
  •  studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

sau

  • studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna).
  • alte cunoştinţe:
  • în domeniul intervenţiei poliţieneşti;
  1. să deţină permis de conducere autovehicule categoria „B”.
  2. să fie declaraţi «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
  3. să deţină gradul profesional de minimum inspector de poliție;
  4. să aibă vechime în muncă/din care în MAI: minim 3 ani;
  5. să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
  6. să fi obţinut calificativul de cel puţin "Bine" la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
  7. să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de aceștia să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală;
  8. să dețină/să obțină autorizație de acces la informații clasificate din clasa secret de stat, nivel „STRICT SECRET”.

Cererile de participare la concurs (conform modelului anexat) vor fi adresate inspectorului general și vor fi depuse la adresa de e-mail a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Management Resurse Umane, concursuriconducere@politiaromana.ro, până la data de 06.10.2023, ora 16.00 (inclusiv în zilele nelucrătoare).

Dosarele de recrutare vor fi depuse, până la aceeași dată, respectiv 06.10.2023, ora 16.00 (și în zilele nelucrătoare), exclusiv în format electronic (scanat, format PDF needitabil), la adresa de e-mail a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Management Resurse Umane, concursuriconducere@politiaromana.ro, și vor cuprinde documentele prevăzute de art. 60 alin. (1) din Anexa nr. 3 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016, astfel:

  • cerere de înscriere (Anexa 1);
  • curriculum vitae, modelul comun european;
  • copia actului de identitate;
  • copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului;
  • copia permisului de conducere categoria „B”;
  • declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa 2);
  • adeverinţă care conține rezultatul ultimului examen de bilanț, eliberată de medicul de unitate, potrivit Anexei nr. 2 din Dispoziția Comună a Direcției Medicale nr. 963164 din 15.03.2022 și a Direcției Generale Management Resurse Umane nr. 327674 din 15.03.2022;
  • adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unității de provenienţă, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 4,5,6,7, respectiv 8 din prezentul anunț.

          Candidatul declarat „admis” va prezenta documentele din dosarul de recrutare, în original, în vederea certificării pentru conformitate și semnării de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor se restituie candidatului, după certificarea copiilor.

Documentele menționate pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare nu se mai realizează.

În situația în care candidatul declarat „admis” nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute. Dacă nu există un alt candidat care să fi obținut nota necesară pentru a fi declarat „admis” la concurs, se poate organiza un nou concurs, potrivit actelor normative incidente.

Întrucât examinarea psihologică este de competența Centrului de Psihosociologie al M.A.I., data, ora, locul și celelalte detalii vor fi comunicate prin postare pe pagina de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române, www.politiaromana.ro.

Candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la data, ora și locul unde se va organiza evaluarea psihologică, fiind obligați să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române www.politiaromana.ro

Candidații trebuie să se prezinte în ziua, data, ora și locul în care au fost planificați pentru susținerea evaluării psihologice.

Lista candidaților declarați „apt”/„inapt” psihologic se va posta pe pagina de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române, www.politiaromana.ro.

Candidații declarați „inapt” psihologic nu vor putea participa la concurs.

Concursul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, potrivit prevederilor art. 26 din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., care se înregistrează audio și/sau video și se va desfășura la sediul Inspectoratului General al Poliției Române cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. Mihai Vodă nr. 4 - 6, Sectorul 5, în data de 02.11.2023, după următorul grafic:

  • instructajul candidaților: ora 12:00;
  • desfășurarea interviului pe subiecte profesionale: ora 12:15;
  • afișarea grilei de apreciere: la finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat;
  • afișarea rezultatelor: după ora 16.00 (în raport de numărul candidaților);

Perioada limită de depunere a eventualelor contestații - în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, respectiv 03.11.2023.

Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la această activitate se va realiza în perioada 06 - 07.11.2024.

Afișarea tabelului cu rezultatele finale se va realiza în perioada 03 – 07.11.2023, în funcție de existența/inexistența unor eventuale contestații.

 

         

         Evaluarea probei de concurs se face cu note de la 1 la 10.

           Nota minimă de promovare a probei de concurs este 7,00.

Candidații sunt declarați „admis” în ordinea descrescătoare a notelor obținute la interviul structurat pe subiecte profesionale. În situația în care mai mulți candidați obțin aceeași notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. În situația în care mai mulți candidați au aceeași vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.

Rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obținute la concurs și se aduc la cunoștință prin afișare la sediul Inspectoratului General al Poliției Române și prin postare pe pagina de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române, www.politiaromana.ro.

Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestație o singură dată, în termen de 24 de ore de la afișare, ce va fi depusă în format electronic (semnată și scanată în format electronic needitabil) la adresa de e-mail a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Management Resurse Umane,  concursuriconducere@politiaromana.ro.

Rezultatele la contestații se comunică candidaților prin afișare la sediul Inspectoratului General al Poliției Române și se postează pe pagina de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române, www.politiaromana.ro.

Nota acordată după soluționarea contestației la interviul structurat pe subiecte profesionale este definitivă.

La concurs pot participa numai candidații care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice de recrutare, condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului și ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite și depuse în termenul prevăzut în prezentul anunț de concurs.

Fișa postului poate fi consultată, la cerere, de către candidați, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române din municipiul București, strada Mihai-Vodă nr. 4-6, Sector 5, tel. int. 26160/26442.

Relații suplimentare privind condițiile de participare sau documentele necesare se pot obține de la Direcția Management Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, la telefon 0212082525 sau interior 26160, în zilele lucrătoare.

Modificările care privesc organizarea și desfășurarea concursului, intervenite din motive obiective, se vor afișa în timp util pe pagina de internet a Inspectoratului General al Poliției Române, www.politiaromana.ro.  

Candidații sunt rugați să citească cu atenție anunțul și să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului.

Tematica și bibliografia fac parte integrantă din prezentul anunț.

Tematici si bibliografii

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii