PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE ÎNȘELĂCIUNE ȘI ȘANTAJ
La această oră, poliţiştii din Ploiești, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează 3 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 60.000 de euro, prin înșelăciuni și șantaj. 5 persoane vor fi conduse la audieri.
În această dimineață, polițiștii de investigaţii criminale din Ploiești efectuează 3 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și șantaj.
Din cercetări, a reieșit că, începând cu anul 2015, prin anunțuri postate pe internet, cei în cauză ar fi determinat mai multe persoane din țară, dar și din străinătate, să depună diverse sume de bani în schimbul unor așa-zise servicii de ghicit sau tămăduiri miraculoase.
Ulterior, părțile vătămate, sub amenințarea unor ”blesteme”, erau obligate să trimită și alte sume de bani.
Sumele pretinse de persoanele bănuite ar fi cuprinse între 200 de euro și 10.000 de euro și erau transmise prin mijloace electronice de plată. Prejudiciul este estimat la 60.000 de euro.
Polițiștii vor pune în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri.
La activităţi participă şi luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale din Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
La acțiune participă și jandarmi.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii