PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE ILEGALITĂȚI ÎN DOMENIUL MEDICAL
La această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale efectuează 17 percheziții la sediul unor instituţii şi societăţi comerciale, precum şi la locuinţele unor persoane bănuite de infracțiuni contra patrimoniului, de serviciu și înșelăciuni, comise în domeniul medical.
La data de 1 noiembrie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 17 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţul Gorj.
Activitățile se desfășoară la sediul unor instituţii şi societăţi comerciale, precum şi la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, complicitate la uz de fals și fals în declarații.
Din cercetări reiese că, începând cu anul 2008, persoanele vizate ar fi fost creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului unei instituții din județul Gorj, prin comiterea unor fapte ilicite în domeniul medical.
Astfel, ar fi fost evidențiate în documente servicii precum internarea fictivă de pacienți, emiterea de prescripții medicale în fals și consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu, servicii care nu ar fi fost efectuate sau ar fi fost efectuate parțial.
Polițiștii vor pune în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.
La activități participă și polițiști din cadrul inspectoratului de Poliție Județean Gorj, precum și jandarmi.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii