PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ
Poliţiştii din Bistriţa - Năsăud au ridicat 18.960 de ţigarete, o armă cu aer comprimat şi 14.370 de lei, în urma a 10 percheziţii efectuate pe raza a două judeţe, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă./ 4 persoane au fost reţinute.
La data de 24 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţe Judeţean Bistriţa - Năsăud, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, au efectuat 10 percheziţii, în judeţele Bistriţa - Năsăud şi Maramureş, la persoane bănuite de contrabandă.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 18.960 de ţigarete, o armă cu aer comprimat şi 14.370 de lei.
Percheziţiile au vizat 10 persoane, bănuite că, în perioada septembrie - noiembrie 2015, ar fi constituit un grup infracţional în scopul introducerii frauduloase de ţigarete în România, precum şi al distribuirii şi comercializării acestora pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, fără plata către bugetul de stat a taxelor vamale şi accizelor aferente.
În urma administrării probatoriului, 4 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată, urmând a fi prezentate magistraţilor în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii