Sursa: INFOTRAFIC Categorie:
JUDEȚUL ILFOV: CIRCULAȚIA PE CENTURA CAPITALEI ESTE OPRITĂ, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT RUTIER
Data: 17 Noiembrie 2014
Ora: 07.35
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza unui accident în care au fost implicate două autoturisme și un autocamion, circulația rutieră pe șoseaua de centură a municipiului București este la această oră oprită pe ambele sensuri între Popești-Leordeni și Autostrada A2, în zona localității ilfovene Glina. Potrivit primelor date, două persoane au fost rănite.