14 Decembrie 2017Sursa: IPJ Hunedoara

MONEDE ANTICE, RECUPERATE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din Hunedoara au recuperat 4 monede antice, susceptibil a face parte din patrimoniul cultural naţional, în urma cercetărilor într-un dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În urma unei acţiuni ce a avut loc pe raza mai multor judeţe, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au recuperat și reintegrat în patrimoniul cultural național 4 monede antice.

Astfel, o tetradrahmă din argint Macedonia Prima, o tetradrahmă din argint de tipul Alexandru Macedon, o monedă romană de argint de tip antoninian, emisă de Antoninus Pius şi o monedă romană de argint emisă de împăratul Traian cu inscripția Dacia Capta au fost recuperate și se află, în prezent, în custodia unui muzeu, urmând a fi supuse expertizării.

Activităţile poliţiştilor sunt coordonate de  procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi se desfăşoară în cadrul unui dosar de cercetare penală ce priveşte comiterea infracţiunilor de: accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă prevăzută la art. 5 alin. (13) din O.G. nr. 43/2000, rep., furt calificat și spălare a banilor.

Conform opiniei preliminare a experților, monedele recuperate de poliţiştii hunedoreni reprezintă „piese superbe, excelent păstrate și de o foarte bună calitate”, susceptibil a fi incluse în categoria patrimoniului cultural național, având o valoare estimativă de aproximativ 1.500 de euro.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii