Muzeul Național al Poliției Române

Muzeul Naţional al Poliţiei Române a fost amenajat într-o clădire cu mare valoare artistică şi istorică, refăcută în stil neoclasic între anii 1867 şi 1893.

Casa a fost construită iniţial, mult mai devreme, în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu pe locul alteia mai vechi care a aparţinut lui Grama Stolnicul. Va fi numită “Casa coconilor”, adică a fiilor domnitorului, fiind aşezată “den jos de biserica Sfânta Vineri” … aşa cum menţionează un document din anul 1630.

Din cronica logofătului Radu Greceanu aflăm că, în anul 1712, în timpul marelui incendiu care a pustiit oraşul Târgovişte “ajunsese focul şi în curtea domnească da arsese Sfânta Vineri; ajunsese şi la casele coconilor şi arsese învălişul la o pereche de case”. Casele au fost însă imediat refăcute sub directa supraveghere a domnului. Din aceleaşi documente aflăm că alături de casele coconilor exista şi o biserică “Sfânta Vineri a coconilor”, aşezată în Uliţa Mare, cel mai probabil în zona în care astăzi se găseşte Muzeul de Istorie şi care a fost demolată în 1847.

Din stăpânirea domnească, “Casa coconilor” a ajuns către sfârşitul secolului al XVII-lea în cea a lui Scarlat Hiotu, apoi a fiului acestuia Nicolae Hiotu care a lăsat-o moştenire soţiei după ce a decedat. Aşa cum aflăm din catagrafia din 1829, Nae Hiotu trăia la Bucureşti, dar avea 2 case – în Târgovişte şi în Bucureşti. Casa din Târgovişte era folosită exclusiv pentru şcoală şi probabil era locuită de dascălul Rafail (între 1821–1832). La această şcoală se presupune că ar fi învăţat şi marele poet Grigore Alexandrescu. Cum arăta pe atunci casa lui Nae Hiotu putem vedea din desenul lui Mircea Bodeanski. El a făcut acest desen ce prezintă reconstituirea “Casei Coconilor” combinând două fotografii făcute de către Szathmary, una realizată din Turnul Chindiei, iar cealaltă reprezentând Poarta Dealului, unde apare şi această clădire. Vedem o casă cu parter înalt, cu foişor, intrarea fiind prin acest foişor, dar dintr-o laterală. Clădirea era acoperită cu şindrilă în patru ape.

După şcoală aici va funcţiona Ocârmuirea judeţului (la data introducerii Regulamentului Organic) după care, de la familia Hiotu, va trece în stăpânirea unui inginer topometru austriac I. Külle – stabilit în Târgovişte, autor al unei ridicări topografice a oraşului.

Cu ocazia construirii Prefecturii, la sfârşitul secolului al XIX-lea, casa va fi modificată în forma actuală. Planul clădirii este de formă pătrată, având două nivele. La parter există trei camere pe laturile de vest şi sud. La etaj este un hol lung cât toată clădirea şi câte trei încăperi pe fiecare latură, unde s-a amenajat expoziţia de bază a muzeului.

Beciul, având o structură specifică epocii brâncoveneşti, a rămas intact din timpul domnitorului. Are o formă pătrată, fiind împărţit în patru compartimente boltite cu calote sferice pe pandantivi, dispuse în jurul unui stâlp central din piatră, cu secţiunea circulară, pe care se descarcă patru arce dublouri. Lumina zilei pătrunde prin patru ferestre mici dispuse pe laturile de nord şi est.

Atât aceste beciuri cât şi cele aflate în apropiere, asemănătoare ca structură, dar care au aparţinut caselor spătarului Mihail Cantacuzino, au păstrat arhivele unor clădiri administrative de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În ultima perioadă, în această clădire a funcţionat Direcţia Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa. Când aceştia s-au mutat într-un sediu nou, fosta “Casă a Coconilor” a fost lăsată în paragină, chiar dacă este monument istoric şi necesită lucrări specifice de conservare cât mai urgente.