26 Septembrie 2023Sursa: IGPR

CERCETAȚI PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ

 

La data de 26 septembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, efectuează două percheziții domiciliare, în județul Tulcea, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

 

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, două persoane ar fi racolat o persoană minoră, prin intermediul unui joc din mediul online și ar fi determinat-o, în cursul unui apel video, să își expună zonele intime timp, în care ar fi realizat capturi de ecran.

 

În perioada martie – aprilie 2022, unul dintre bănuiți ar fi distribuit altor persoane, prin sisteme informatice, materialele pornografice cu minori produse în aceste circumstanțe.

 

Mai multe persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timiș.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

 

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea.

 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii