SITUAŢIA TRAFICULUI LA ORA 19.30
Data: 11 Ianuarie 2017
Ora: 19.30
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că situaţia drumurilor blocate / restricţionate din cauza zăpezii şi a viscolului se prezintă astfel:
- DRUMURI BLOCATE
AUTOSTRĂZI
- A2 Bucureşti – Constanţa
- A4 Ovidiu - Agigea
DRUMURI NAŢIONALE ÎNCHISE
JUDEŢUL CONSTANŢA:
- DN 3 tronsonul Cabadin – Ostrov;
- DN 38 tronsonul Agigea - Negru Vodă (punct de trecere a frontierei către Republica Bulgaria).
JUDEŢUL CĂLĂRAŞI:
- DN 3 tronsonul Călăraşi – Lehliu Gară.
JUDEŢUL IALOMIŢA:
- DN 3A tronsonul limita jud. CL – Feteşti.
JUDEŢUL BRĂILA:
- DN 22 tronsonul Brăila – Smărdan.
JUDEŢUL GALAŢI:
- DN 24D tronsonul Tuluceşti – limita jud. VS.
Autoritățile nu mai permit accesul autovehiculelor (toate categoriile) dinspre România către Bulgaria, prin punctul de trecere a frontierei Negru Vodă.
Din pricina condițiilor meteorologice nefavorabile, navigația pe Dunăre a fost suspendată, pe o perioadă nedeterminată, între kilometrii fluviali 175 (Brăila) și 1075 (Baziaș, județul Caraș-Severin).
Având în vedere atenţionările de vreme rea emise de meteorologi, recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum în zonele afectate. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.).
De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto
Precizăm că, toate porturile din judeţul Constanţa au fost redeschise.