Sursa: INFOTRAFIC   Categorie:    

SITUAŢIA TRAFICULUI LA ORA 17:45

Data: 01 Ianuarie 2017

Ora: 17:45

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (17:45), pe autostrada A3 Turda - Gilău, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea scăzând sub 100 de metri. De altfel, pentru judeţul Cluj, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare nowcasting cu cod galben referitoare la ceaţă şi la depunere de chiciură, valabilă până la ora 20:00 (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=2637).

Pe DN1, pe Valea Prahovei, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie. Pe sensul de mers către Bucureşti există coloane de autovehicule între Predeal şi Buşteni, iar în sens invers între Poiana Ţapului şi Predeal.                                                                       

Le recomandăm conducătorilor auto să păstreze o distanţă suficientă în mers şi să nu se angajeze în depăşirea coloanelor. Pe cei aflaţi în tranzit între Braşov şi Ploieşti îi sfătuim să folosească ruta alternativă DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti.