13 Septembrie 2017Sursa: IGPR

FIRME SANCŢIONATE PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI SILVIC

Poliţiştii de la Transporturi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor cu material lemnos. În urma acţiunii, au fost confiscaţi  180 de metri cubi – specia plop, iar 9 firme au fost sancţionate pentru nereguli privind transportul de material lemnos.

În perioada 4-11 septembrie a.c., polițiștii de la Transporturi din Constanța și Tulcea au acționat, în zona fluviului Dunărea. În urma controalelor desfăşurate la 9 societăţi comerciale din localitățile Slobozia, Călărași, Brăila și Cernavodă, au constatat nereguli privind transportul de material lemnos.

Firmele, cu obiect de activitate transport material lemnos, au fost sancţionate la legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, pentru transportul de materiale lemnoase ale căror caracteristici nu corespund cu cel puțin unul dintre elementele înscrise în avizul de însoțire referitoare la: volum pe specii/grupe de specii, cu luarea în considerare a toleranțelor; specie/grupe de specii.

Valoarea amenzilor se ridică la 13.000 de lei. De asemenea, fost confiscaţi 180 de metri cubi – specia plop.

În acţiune au fost angrenaţi şi specialişti de la Ocolul Silvic Cernavodă şi Garda Forestieră din Bucureşti.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii