22 Februarie 2021Sursa: IGPR

ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII SARS-COV-2

În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Peste 6.500 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 817 acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară, la nivel național.

Au fost efectuate 62.390 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.

În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 5.812 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.380.000 de lei.

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.

Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

Exemple:

Iași

La data de 21 februarie 2021, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași au intervenit la un eveniment privat (nuntă), la care participau 20 de persoane.

Pentru nerespectarea Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 2.000 de lei.

Neamț

Polițiștii din Neamț au întrerupt, aseară, o nuntă la care participau 80 de persoane. Administratorul societății comerciale unde avea loc evenimentul a fost sancționat contravențional cu 5.000 de lei, iar organizatorul tot cu 5.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii