11 Iulie 2018Sursa: IGPR

SIGURANȚA COMUNITĂȚII, PRIORITATEA POLIȚIEI ROMÂNE

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.950 de evenimente, majoritatea sesizate prin serviciul 112. Au constatat 804 infracțiuni și au aplicat aproape 9.000 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 521 de permise de conducere.

 

La data de 10 iulie a.c., peste 10.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 4.123 de patrule și s-a acționat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 279 de aparate radar.

Polițiștii au organizat 304 acțiuni și au intervenit la 2.958 de evenimente, dintre care 2.475 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 804 infracţiuni, 110 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 57 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.995 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.500.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 150.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 104 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 521 de permise de conducere și au fost retrase 179 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii