04 August 2022Sursa: IGPR

CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, în colaborare cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Cluj, au efectuat 8 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

 

Video - https://youtube.com/shorts/2XKA9yY2-HQ?feature=share

 

La data de 4 august 2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru, 24 de ore, a patru persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

 

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 cele 4 persoane ar fi procurat, manipulat, stocat și distribuit, în mod direct, droguri de risc și mare risc, precum și substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, mai multor consumatori din județul Cluj.

 

În urma celor 8 percheziții domiciliare efectuate în cauză au fost descoperite și ridicate 880 de grame de substanță psihoactivă, 2 comprimate cu efect psihoactiv, 10 grame de cannabis și 5 grame de hașiș, două cântare electronice cu urmă de substanță, grindere cu urme de THC, ustensile folosite pentru consum cu urme de substanță, mai multe telefoane mobile și un laptop.

 

În cursul zilei de astăzi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a celor 4 persoane, pentru 30 de zile.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca și Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

 

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Contact - Relaţii cu publicul / petiții

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii