16 Octombrie 2020Sursa: IGPR

ARESTAȚI PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ȘI ACT SEXUAL CU UN MINOR

Ieri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au efectuat două percheziții domiciliare, într-un dosar de trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor.

În urma perchezițiilor domiciliare, desfășurate în localitatea Satchinez (județul Timiș), au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, 3 dintre persoanele conduse la audieri fiind bănuite de săvârșirea  infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor.

Trei bărbați, cu vârste între 21 și 27 de ani au fost reținuți, din cercetări reieșind că, în perioada 2019-2020, prin metoda loverboy, ar fi recrutat mai multe victime minore și majore.

Prin exercitarea de acte de violență, le-ar fi obligat să practice prostituția în mai multe apartamente închiriate în municipiul Timișoara. Banii obținuți din prostituție ar fi fost însușiți de cei în cauză.

În baza probatoriului administrat, pe numele celor trei bărbați, magistrații Tribunalului Arad au emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă  principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii