05 August 2022Sursa: IGPR

ACTION DAY - FORESTRY

La data de 4 august a.c., la nivel național, polițiștii structurilor de ordine publică, împreună cu celelalte structuri operative, jandarmi, polițiști de frontieră și reprezentanți ai unor instituții cu atribuții în domeniul forestier, au desfășurat activități specifice, în domeniile specifice exploatării, prelucrării, transportului și comercializării materialelor lemnoase.

 

Astfel, au fost verificate 5.223 de mijloace de transport, dintre care 5.222 vehicule și o ambarcațiune navală, precum și 443 de obiective, respectiv 177 de depozite pentru materiale lemnoase, 38 de instalații de debitat lemn rotund, 33 de piețe, târguri sau alte locuri și 195 de alte locații.

 

Au fost constatate 58 de infracțiuni, 30 la Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, 21 prevăzute de Codul Penal și 7 prevăzute de alte acte normative.

 

De asemenea, au fost aplicate 2.418 sancțiuni contravenționale, dintre care 311 la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 2.107 prevăzute de alte acte normative, în valoare totală de 1.542.000 de lei.

 

A fost confiscată cantitatea totală de 3.170 de metri cubi de material lemnos, respectiv 575 de metri cubi de lemn de lucru, 609 metri cubi de cherestea și 1.986 de metri cubi de lemn de foc, în valoare totală de 3.791.000 de lei.

 

De asemenea, în cadrul unui dosar penal, au fost puse în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori, fals informatic și complicitate la fals informatic, 3 persoane fiind reținute, pentru 24 de ore.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Contact - Relaţii cu publicul / petiții

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii