12 Iunie 2019Sursa: IGPR

ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI - A PATRA SERIE DE ABSOLVENȚI

Peste 41.000 de elevi de clasa I, din toată țara, au absolvit cursurile Școlii Siguranței Tedi, în anul școlar 2018 -2019. Programul educativ derulat de Poliția Română și Maspex România, prin brandul Tedi, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, i-a învățat pe cei mici, în mod creativ, să conștientizeze, să evite și să gestioneze cât mai bine pericolele.

La data de 5 iunie a.c., elevii clasei I ai Școlii Gimnaziale nr. 88 din București, care au participat în anul școlar 2018-2019 la cursurile Școlii siguranței Tedi, au trăit intens emoția absolvirii.

Împreună cu polițiștii, cei mici au făcut o scurtă recapitulare a informațiilor însușite pe parcursul anului școlar și au participat la atelierele preventive organizate în incinta sălii de sport. Mai mult, micii absolvenți au organizat și o ceremonie de predare a ștafetei către elevii claselor pregătitoare care vor participa, în anul școlar 2019-2020, la următoarea ediție a programului.

Evenimentul de la Școala Gimnazială nr. 88 a marcat încheierea celei de-a 4-a ediții a Școlii siguranței Tedi, ediție la care s-au înscris 41.418 de elevi de clasa I, din toată țara. Aceștia se adaugă celor peste 100.000 de elevi care au absolvit în perioada 2015-2018.

Programul s-a derulat pe durata întregului an școlar ce tocmai s-a încheiat și a avut ca scop informarea copiilor privind potențialele pericole și furnizarea de soluții, prin metode educative specifice vârstei lor, pentru gestionarea acestora.

***

Tedi a asigurat suportul didactic, care constă în materiale educative complexe şi atractive pentru elevi, astfel încât, la finalul anului școlar, copiii să fie capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuși şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.

Materialele și activitățile pregătite sunt adaptate la noile pericole pe care le-a adus secolul 21, astfel încât elevii vor învăța reguli de siguranță rutieră, siguranță la locul de joacă și cum să navigheze în siguranță pe internet pentru a evita situațiile periculoase.

Activitățile concepute pentru predarea informațiilor despre siguranță respectă nevoia copilului de a învăța prin joc. La vârsta de 6-7 ani, copilul se dezvoltă din punct de vedere cognitiv, fizic, social și emoțional prin joacă. Proiectul Tedi nu vizează învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații.

Câteva recomandări pe care poliţiştii le au pentru cei mici:

 

  • Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!
  • Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!
  • Traversează doar la culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!
  • Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Îți protejează viața și sănătatea!
  • Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!
  • Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!
  • Nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuţit, chibrit, aragaz)!

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii