08 Martie 2019Sursa: IGPR

ÎNTREVEDERE A CONDUCERII POLIȚIEI ROMÂNE CU O DELEGAȚIE FBI

 

Astăzi, 8 martie 2019, prim-adjunctul inspectorului general al Poliției Române, chestor de poliție Victor Wili Apreutesei, a condus o întrevedere de lucru cu domnul David Varner, atașatul FBI la Ambasada Statelor Unite ale Americii la București.

Vizita a avut loc la sediul Inspectoratului General al Poliției Române.

Scopul vizitei l-a reprezentat trecerea în revistă a programelor actuale de pregătire oferite de către partenerii de cooperare americani, precum și exploatarea oportunităților viitoare de colaborare în domeniul instruirii în sfera profesională.

 

La întrevederea de astăzi, cei doi oficiali au discutat despre cursuri de formare profesională pentru polițiștii români, realizate cu sprijinul partenerilor americani, exerciții comune între cele două state, activități considerate benefice atât de către reprezentanții Poliției Române, cât și de către partenerii americani.

 

De asememenea, au fost abordate și posibile metode de îmbunătățire și eficientizare a cooperării viitoare, astfel încât un număr cât mai mare de polițiști români să fie beneficiarii acestor activități.

 

Domnul David Varner și-a exprimat aprecierea față de Poliția Română, adresând felicitări pentru deschiderea și promptitudinea de care instituția noastră a dat dovadă în oferirea sprijinului solicitat de către autoritățile Statelor Unite ale Americitii, în diferite ocazii. 

 

La rândul său, prim-adjunctul inspectorului general al Poliției Române, chestor de poliție Victor Wili Apreutesei i-a mulțumit domnului David Varner pentru vizită și pentru interesul manifestat, exprimându-și încrederea într-o bună colaborare și pe viitor.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii