29 Ianuarie 2019Sursa: IGPR

CLOPOȚELUL SUNĂ PENTRU AL 4-LEA AN CONSECUTIV LA ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI!

O nouă serie de elevi de clasa I participă anul acesta la Școala siguranței Tedi, un program educativ derulat de Poliția Română și Maspex Romania prin brandul Tedi.

 

Lansată în septembrie 2018, sesiunea de înscrieri în program a generat o nouă surpriză plăcută organizatorilor, numărul de elevi doritori să participe la acest demers educativ depăşindu-l pe cel  din anii precedenţi.

 

Astfel, în anul școlar 2018-2019, peste 41.000 de elevi de clasa I din toată țara vor învăța, în mod creativ, cum să conștientizeze pericolele, cum să le evite și să le gestioneze. La finalul anului, ei li se vor adăuga celor peste 100.000 de copii care au absolvit Școala siguranței Tedi în perioada 2015-2018.

 

La Școala Gimnazială nr. 3 din Moreni, județul Dâmbovița, a avut deja loc una dintre primele lecții ale Școlii siguranței. În prezența mult îndrăgitei mascote Tedi, elevii, coordonați de doamna învățătoare, au primit informații prețioase de la polițiști, despre siguranța la școală şi despre situaţii particulare (recunoaşterea manifestărilor de tip bullying, crearea unor relaţii de prietenie între colegi şi rezolvarea nonviolentă a situaţiilor conflictuale).

 

Polițiștii din structurile de prevenire, rutieră, criminalistică şi acțiuni speciale au fost la „lecția deschisă” și cu tehnica din dotare, realizând demonstrații pe înțelesul celor mici.

 

La această activitate a participat și Anca Sână Serea, om de televiziune și blogger de parenting. La Școala siguranței Tedi vor fi cooptate și alte persoane publice care, prin experiența și imaginea lor, influențează și constituie exemple de urmat de către cei mici.

 

xxx

 

xxx

 

Activitățile concepute pentru predarea informațiilor despre siguranță respectă nevoia copilului de a învăța prin joc. La vârsta de 6-7 ani, minorul se dezvoltă din punct de vedere cognitiv, fizic, social și emoțional prin joacă. Proiectul Tedi nu vizează învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații.

 

Parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale şi Poliţia Română a asigurat adaptarea tuturor materialelor elaborate de Tedi la vârsta copiilor și respectarea dreptului acestora la o educație de calitate.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii