23 Ianuarie 2019Sursa: IGPR

8.400 DE CERERI PENTRU 290 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN POLIȚIA ROMÂNĂ

Peste 8.400 de cereri de încriere au fost depuse de persoane care vor candida pe unul dintre cele 290 de posturi de ofițeri, agenți și personal contractual, scoase la concurs la nivelul structurilor Poliției Române.

 

Dolj este județul unde se înregistrează cea mai mare concurență, fiind depuse 427 de astfel de cereri, pentru cele 12 posturi scoase la concurs.

 

Candidații au manifestat un interes sporit cu precădere pentru posturile de ofițer și agent de poliție (8.314 cereri pentru cele 238 de posturi de ofițer și agent, comparativ cu 90 de cereri pentru cele 52 de posturi de personal contractual)

 

Viitorii polițiști își vor desfășura activitatea în domenii precum criminalistică, investigații criminale, economic, combaterea criminalității organizate, comunicare și relații publice, resurse umane, intervenții și acțiuni speciale, cazier judiciar, statistică și evidență operativă, poliție rutieră, etc.

 

Menționăm faptul că, în cursul anului trecut, s-a reușit reducerea cu 4% a deficitului de personal de la nivelul Poliției Române și se preconizează ca, până la finalul lui 2019, acesta să mai scadă cu alte 4 procente.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii