24 Noiembrie 2016Sursa: IGPR

REUNIUNE A ȘEFILOR DE POLIȚIE DIN EUROPA DE SUD-EST

Adjunctul inspectorului general al Poliției Române, domnul chestor principal de poliție Dumitru Jianu, a participat, la Sofia, Bulgaria, la Reuniunea șefilor de poliție din cadrul Convenției privind Cooperarea Polițienească din Europa de Sud-Est.

În perioada 23 – 24 noiembrie a.c., la Sofia, Bulgaria, a avut loc reuniunea șefilor de poliție din cadrul Convenției privind Cooperarea Polițienească din Europa de Sud-Est.

În cadrul reuniunii, au fost discutate aspecte legate de obiectivele strategice ale Convenţiei de Cooperare Poliţienească din Sud-Estul Europei (P.C.C.S.E.E.) în anul 2017, iar în cadrul Adunarii Generale a Asociaţiei Şefilor de Poliţie din Sud-Estul Europei (A.S.P.S.E.E.), au fost abordate aspecte legate de migraţia ilegală şi terorism, precum şi preluarea Preşedinţiei A.S.P.S.E.E. de către Bosnia şi Herţegovina.

De asemenea, în cadrul Adunării Generale a A.S.P.S.E.E., domnul chestor principal de poliţie Dumitru Jianu a susţinut o prezentare privind evoluţiile înregistrate în cadrul organizației, respectiv cooperarea cu EUROPOL în vederea elaborării Sistemului de Management Informaţional al A.S.S.E.E..

La eveniment au participat cele 11 state membre ale P.C.C.S.E.E.: Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Bulgaria, Austria, Ungaria și Slovenia, precum și alți parteneri ai Convenției.

Convenția a intrat în vigoare la 10 octombrie 2007, scopul acesteia fiind cooperarea atât în ceea ce privește combaterea amenințărilor la adresa ordinii și siguranței publice, cât și în domeniul prevenirii, descoperirii și cercetării infracțiunilor.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii