20 Mai 2014

Ziua Poliției Române - 2010

Astăzi, pe durata a patru ore, în Parcul Herăstrău din Capitală, poliţiştii români au fost onoraţi de prezenţa a mii de cetăţeni, la manifestările prilejuite de aniversarea a 188 de ani de la atestarea Poliţiei Române Moderne.


Astăzi, pe durata a patru ore, în Parcul Herăstrău din Capitală, poliţiştii români au fost onoraţi de prezenţa a mii de cetăţeni, la manifestările prilejuite de aniversarea a 188 de ani de la atestarea Poliţiei Române Moderne.

Poliţia Română aniversează, la data de 25 martie a.c., 188 de ani de atestare documentară. A devenit deja o tradiţie ca, în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să se afle alături de cetăţeni pentru a sărbători.

Sărbătoare a fost marcată, astăzi, 21 martie, între orele 10.00 şi 14.00, când cetăţenii au fost invitaţi la un eveniment dedicat exclusiv publicului, organizat în aer liber, în Parcul Herăstrău. Au fost prezentate activităţile pe care le desfăşoară, zi de zi, poliţiştii, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor.

Au fost amenajate standuri expoziţionale cu tehnică de ultimă generaţie folosită în activitatea de poliţie. Cetăţenilor care s-au aflat în această duminică pe malul lacului Herăstrău le-a fost prezentat un laborator mobil de ultimă generaţie, folosit de Institutul de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracţiunilor.

Serviciul Pirotehnic al Poliţiei Capitalei a prezentat „roboţelul pirotehnic”, un dispozitiv performant de detectare a explozivilor, dar, în acelaşi timp, şi de dezamorsare a bombelor. Aparatul ajunge la coletele suspecte ghidat de la distanţă cu ajutorul unei telecomenzi speciale.

De asemenea, cetăţenii au putut să admire o expoziţie de arme pe care poliţiştii le au în dotare.

Un punct de atracţie al festivităţii a fost demonstraţia Serviciului Canin al Poliţiei Capitalei. Echipe mixte, formate din poliţist conductor şi câine, au realizat diferite demonstraţii de patrulare, de prindere şi imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere. Şi de această dată, câinele-poliţist Zoro a devenit prieten de nedespărţit al copiilor.

Poliţiştii de ordine publică au prezentat diferite sisteme electronice de pază, iar cei de la rutieră au expus autospecialele şi motocicletele pe care le folosesc în misiuni.

Pe toată perioada manifestărilor, poliţiştii au împărţit pliante cu materiale de prevenire şi sfaturi utile, iar vizitatorii au aflat despre diferite campanii desfăşurate de Poliţia Română, pentru combaterea şi prevenirea infracţionalităţii.

De menţionat este faptul că, la aniversarea Zilei Poliţiei Române, în Parcul Herăstrău, s-au aflat şi echipe de poliţişti din alte trei ţări, Moldova, Ungaria şi Bulgaria, care au prezentat câteva dintre mijloacele tehnice pe care le folosesc în activitate.

Pentru cei mici au fost organizate concursuri distractive cu premii, ei având posibilitatea să devină „Poliţişti pentru o zi” şi să obţină „permise de conducere” tot pentru o zi.

Inspectorul General al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă, le-a mulţumit cetăţenilor pentru încrederea şi sprijinul acordat zi de zi poliţiştilor în înfăptuirea actului de justiţie. De asemenea, i-a felicitat pe poliţişti pentru activitatea desfăşurată anul trecut, şi le-a adresat îndemnul de a-şi continua munca cu aceeaşi dăruire.