Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la acestă oră (13:00), din cauza numărului foarte mare de turişti care se întorc de la munte, valorile de trafic sunt ridicate pe DN1, în staţiunile montane de pe Valea Prahovei, între Predeal şi Buşteni, precum şi între Sinaia şi Comarnic, pe sensul de mers către capitală, unde în prezent se circulă cu o viteză de aproximativ 30 km/h şi este de aşteptat ca aceasta să scadă şi mai mult în orele următoare.
Pentru evitarea aglomeraţiei,un echipaj de poliţie, aflat în zona Dărste, le recomandă şoferilor să folosească ruta ocolitoare: DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti, A3 Ploieşti - Bucureşti, unde valorile de trafic sunt reduse în acest moment şi se circulă fluent.