18 Mai 2024

URMĂRIȚI LA NIVEL INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI

La data de 17 mai 2024, Poliția Română a adus în țară 3 persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.


La data de 17 mai 2024, Poliția Română a adus în țară 3 persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.

 

Astfel, un bărbat, de 33 de ani, domiciliat în Brașov, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, a fost escortat din Germania, fiind condamnat de Judecătoria Brașov la 2 ani și 1.322 de zile de închisoare.

 

Totodată, a fost adus un bărbat, de 45 de ani, din Dâmbovița, urmărit internațional, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Pitești, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani.

 

La aceeași dată, a fost adus un bărbat, de 23 de ani, din Gorj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Baia de Arama, pe numele lui, un mandat de arestare preventivă.

 

Cei în cauză au fost încarcerați, în vederea executării mandatelor.