Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră a fost reluată în condiții normale pe autostrada A 1 Sibiu-Deva, la kilometrul 274, în zona localității Săliște, județul Sibiu, unde s-au produs 2 evenimente rutiere pe sensul de mers către Deva. În urma investigațiilor medicale s-a constatat nu au fost persoane rănite. De asemenea, nu sunt probleme privind valorile de trafic.