Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră a fost reluată total pe autostrada A 1 București - Pitești, la kilometrul 12, unde la intrarea în municipiul București, s-a produs un incendiu asupra unui autocamion. Nu au rezultat victime. Valorile de trafic au crescut în urma evenimentului, fiind formată coloană de autovehicule până la kilometrul 20, care este în scădere.