10 Iunie 2014

Studii


Activitatea I.C.P.C presupune abordarea criminalităţii de pe principii moderne: analiza (cercetarea) ştiinţifică (sociologică, psiho-socială) a problematicii în vederea fundamentării activităţilor cu caracter preventiv, dezvoltarea parteneriatului social, adaptarea acţiunilor la diversităţile comunitare, utilizarea eficientă a tehnicilor comunicaţionale şi a celor complementare de interacţiune cu grupurile ţintă, în scopul eliminării sau diminuării potenţialului criminogen, a cauzelor şi condiţiilor care generează sau favorizează infracţionalitatea.

Din punct de vedere al activităţii de cercetare a criminalităţii, aceasta se axează în principal pe cercetarea fenomenelor infracţionale ce asigură  informaţiile necesare organizării şi dimensionării intervenţiilor poliţieneşti, atât din punct de vedere al prevenirii criminalităţii, cât şi în ceea ce priveşte combaterea.