16 Iunie 2014

Structura organizatorică


Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate este structura specializată din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, fără personalitate juridică, cu competenţă teritorială generală în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată.

Direcţia este condusă de un director și doi directori adjuncți și are în coordonare 15 brigăzi, un serviciu de combatere a criminalității organizate porturi maritime şi 27 servicii judeţene cu linii de muncă corespondente structurii centrale, corespunzătoare structurilor teritoriale ale D.I.I.C.O.T, D.N.A şi D.G.A. şi investighează infracţiunile din competenţa acestor instituţii.

În subordinea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, funcţionează și birouri de combatere a criminalităţii organizate, având competenţă teritorială corespunzătoare celor şase sectoare.

Direcţia cooperează, în condiţiile legii, cu structuri similare din alte ţări, precum şi organisme internaţionale abilitate în domeniul combaterii criminalităţii organizate.

         Direcția de Combatere a Criminalității Organizate este organizată în 9 servicii centrale, un birou și un compartiment de documente clasificate și secretariat.

 

  1. Serviciul de combatere a traficului de persoane

Este structura de specialitate care desfăşoară activităţi de combatere a criminalităţii pe domeniul de competenţă în baza delegării procurorului competent, conform legii, activități investigative, de urmărire penală şi monitorizare, a traficului de migranţi, persoane, organe, ţesuturi şi/sau celule de origine umană.

În cadrul serviciului funcționează 2 birouri (Biroul de Combatere a Traficului de Ființe Umane și Biroul de Combatere a Traficului de Migranți) și un compartiment (Centrul de resurse pentru combaterea traficului de persoane).

 

  1. Serviciul de combatere a macrocriminalității economico-financiare

Desfăşoară activităţi investigative şi de urmărire penală pentru combaterea infracţiunilor complexe din sfera macrocriminalităţii financiare, infracţiuni de spălare de bani, infracțiuni vamale, contra patrimoniului și de serviciu.

În cadrul serviciului funcționează 2 birouri (Biroul de combatere a criminalității economico-financiare și Spălării Banilor și Biroul de combatere a infracțiunilor vamale, contra patrimoniului și de serviciu )

 

  1. Serviciul de combatere a criminalităţii informatice

Desfăşoară activităţi investigative si de cercetare penală pentru combaterea infractiunilor informatice cu mijloace de plată electronice, infracţiunilor contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor, a celor privind sistemele informatice şi pornografie infantilă.

În cadrul serviciului funcționează 4 birouri (Biroul de combatere a infracțiunilor informatice și a celor cu mijloace de plată, Biroul de percheziții și cercetare a sistemelor informatice, Biroul de investigare a infracțiunilor împotriva sistemelor informatice, Biroul de investigarea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice).

 

  1. Serviciul antidrog

Desfăşoară activităţi investigative şi de urmărire penală pentru combaterea traficului şi consumului de droguri, intern şi transfrontalier.

Unităţile de profil sunt sprijinite de Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor şi 4 laboratoare teritoriale, care efectuează în mod operativ, analize fizico-chimice ale substanţelor stupefiante, psihotrope, ori ale altor substanţe confiscate.

         În cadrul serviciului funcționează Biroul de combatere a traficului de cocaină și droguri sintetice, Biroul de combatere a traficului de heroină, opiu și derivați și Biroul de combatere a traficului cu precursori, laboratoare și culturi.

 

  1. Serviciul de investigare a infracțiunilor de terorism

         Este structura de specialitate care desfăşoară activităţi investigative şi de cercetare penală, potrivit specializării instituite prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, precum și în baza delegării procurorului competent, conform legii.

 

  1. Serviciul de combatere a grupurilor de criminalitate organizată

Este structura de specialitate care desfăşoară activităţi investigative și de cercetare penală a grupărilor infracționale de natură polivalentă, având un număr mare de membri care acționează atât la nivel intern cât și extern prin comiterea unei sfere variate de infracțiuni

 

  1. Laboratorul central de analiză si profil al drogurilor - la nivel de serviciu

Este structura care efectuează în mod operativ, analize fizico-chimice ale substanţelor stupefiante, psihotrope, ori ale altor substanţe confiscate.

 

  1. Serviciul de investigare financiară a grupurilor de criminalitate organizată

Este structura de specialitate care desfăşoară activități investigative și procedurale privind patrimoniul persoanelor cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor susceptibile de produs infracțional în dosare penale precum și cercetarea săvârșirii de către aceste persoane a infracțiunii de spălare a banilor.

 

  1. Oficiul național central pentru combaterea falsului de monedă (la nivel de birou)

Desfăşoară activităţi investigative şi de urmărire penală pentru combaterea infracțiunilor de fals de monedă.

 

  1. Serviciul cooperare operativă

Asigură exercitarea unui management operaţional de calitate şi controlul eficient al situaţiei operative, pe baza de date reale, analize obiective şi pertinente, asigură coordonarea, sprijinul şi controlul activităţilor de cooperare internaţională, afaceri europene şi programe, la nivelul structurilor proprii.

 

  1. Compartimentul documente clasificate și secretariat

Desfășoară activități ce presupun primirea/predarea corespondenței, înregistrarea/distribuirea lucrărilor, întocmirea diverselor documente și situații.

La nivel teritorial, activitățile specifice pe linie de combatere a criminalității organizate se desfășoară prin cele 15 Brigăzi de Combatere a Criminalității Organizate.

 

12.  Serviciul Precursori

I. Atribuții și responsabilități principale:

a) monitorizează operatorii și operațiunile cu substanțe clasificate și neclasificate, în vederea asigurării legalității operațiunilor cu precursori de droguri și aplică, în acest scop, măsurile de control administrativ prevăzute de lege;

b) coordonează, la nivel național, activitățile desfășurate de autoritățile și instituțiile naționale cu atribuții în domeniul prevenirii deturnării precursorilor de droguri;

c) asigură cooperarea cu societatea civilă și autoritățile și organismele internaționale din domeniul precursorilor de droguri, prin organizarea sau participarea la întâlniri sau grupuri de lucru cu reprezentanți ai acestora, informări, schimburi de date, precum și orice alte activități necesare îndeplinirii funcțiilor specifice;

d) constituie și gestionează baza națională de date privind precursorii de droguri, în condițiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin hotărâre a Guvernului;

e) constituie punct de contact unic în conformitate cu art. 12 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/1.013;

f) transmite Comisiei Europene comunicările prevăzute la art. 13 alin. (1) din Regulamentul nr. 273/2004 și la art. 32 alin. (1) din Regulamentul nr. 111/2005 în condițiile prevăzute la art. 13 din Regulamentul delegat 2015/1.011.

II. Cadrul legal incident domeniului precursorilor de droguri

la nivel național

la nivelul Uniunii Europene

III. Utile (anexele nr. 1-7 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 142/2018 privind precursorii de droguri, aprobat prin H.G. 236/2019)

Instrucțiuni privind raportarea anuală a precursorilor de droguri pentru anul 2025

Anexa nr. 1 - Cerere pentru acordarea licenței/licenței speciale prevăzute la art. 5 din Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri

Anexa nr. 2 - Cerere pentru acordarea înregistrării/înregistrării speciale prevăzute
la art. 7 din Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri

Anexa nr. 3 - Declarație pe propria răspundere în vederea certificării menținerii condițiilor de acordare a licenței speciale/înregistrării speciale prevăzute la art. 5 alin. (4)/art. 7 alin. (4) din Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri

Anexa nr. 4 - Cerere pentru acordarea autorizației de export prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri

Anexa nr. 5 - Cerere pentru acordarea autorizației de export prevăzutede art. 12 din Regulamentul delegat 2015/1.011^1 - procedură simplificată –

Anexa nr. 6 - Cerere pentru acordarea autorizației de import prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri

Anexa nr. 7 – Model raportare pentru anul precedent

IV. Date de contact:

Adresă sediu: str. Ion Câmpineanu, nr. 3A, sector 1, București;

Email: precursori@politiaromana.ro;

Tel: 021 208 25 25 / IMAI: 34880 / 34879.