SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 07.00

Ora:07:00

Data:29 Noiembrie 2023

Sursa:INFOTRAFIC

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.   

Se circulă în general pe un carosabil parțial umed, iar în zona montană a județelor Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Maramureș, Suceava și Vâlcea sunt precipitații sub formă de ninsoare slabă, izolat pe carosabil fiind zăpadă frământată.

Ceața reduce vizibilitatea în trafic pe drumuri din zona montană a județelor Dâmbovița și Sălaj.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul se desfășoară pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitatea bună.

Din cauza vântului puternic, manevrele au fost suspendate în toate porturile de la Marea Neagră.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum, iar înainte de a pleca în călătorie, să se informeze cu privire la condiţiile meteorologice din zonele în care urmează să meargă şi să-și echipeze autovehiculele cu anvelopele de iarnă dacă deplasarea va fi efectuată pe sectoare de drum unde este zăpadă sau carosabilul este alunecos de la gheață sau polei.