Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră (07:00), se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 metri și izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele: Alba, Cluj, Giurgiu, Harghita, Mureș și Teleorman. În anumite zone, în funcție de condițiile locale, se poate forma ghețușul.
Recomandăm conducătorilor auto să folosească sistemele de iluminare și dezaburire, să reducă semnificativ viteza de deplasare, să mărească distanța de siguranță între vehicule şi să circule prudent, fără a efectua manevre riscante, reamintind totodată șoferilor că, în cazul în care carosabilul va fi acoperit de gheață, este obligatorie circulația doar cu anvelopele de iarnă.
Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București - Pitești, A2 București - Constanța, A3 București - Ploiești, DN 1 Ploiești - Brașov, se circulă fără probleme meteo-rutiere, în condiții de fluență, pe un carosabil uscat (pe alocuri umed), cu vizibilitate bună.
Pe Autostrada 1 Sibiu - Deva, tronsonul kilometric 238 - 316, între localitățile Sibiu și Pianu, este de asemenea semnalată ceață, care reduce vizibilitatea sub 50 metri.