Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună oprirea circulaţiei pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi.
Semnalăm că traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 50 de metri, în 20 județe ale țării, respectiv Constanța, Tulcea, Bacău, Suceava, Galați, Neamț, Vrancea, Iași, București, Brăila, Ialomița, Argeș, Buzău, Prahova, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Gorj și Dâmbovița.
Recomandăm conducătorilor auto ca, pe timp de ceaţă, să reducă viteza, să mărească distanţa în mers faţă de vehiculele dinainte şi să folosească corespunzător luminile.
Pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsoanele kilometrice 20+500 de metri – 27+200 de metri, în zona localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, şi 64 - 70, între localităţile Lehliu Gară şi Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, se efectuează lucrări de întreţinere a părţii carosabile. Din acest motiv, circulaţia este deviată de pe sensul către Constanţa pe celălalt sens, unde traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.
Circulația rutieră a fost închisă din data de 04.11.2019 pe DN7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, județul Argeș) până la kilometrul 130+800 de metri (Cabana Bâlea Cascadă, județul Sibiu), în conformitate cu regulamentul de funcţionare a drumului naţional şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment.
Începând din data de 29 octombrie 2019 a fost închis tronsonul Rânca (kilometrul 34+800, județul Gorj) – Obârșia Lotrului (kilometrul 59+800, județul Vâlcea) al DN67C (Transalpina).
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie.