Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau autostrăzile ţării şi nici probleme majore de fluenţă a traficului pe aceste artere.
La nivelul ţării sunt închise circulaţiei rutiere patru drumuri naţionale:
- DN 7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 - 131, până la finalul lunii iunie 2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
- DN 12B Târgu Ocna - Slănic Moldova (judeţul Bacău), la kilometrul 0+450 de metri, din cauza alunecărilor de teren ce au condus la tasarea platformei drumului şi apariţia fisurilor la partea carosabilă;
- DN 21A între Bărăganul (judeţul Brăila) şi Ţăndărei (judeţul Ialomiţa), pe tronsonul kilometric 0 - 21, până în data de 30.06.2018, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii asupra părţii carosabile;
- DN 66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), între kilometrii 47 şi 88, până la finalul anului 2018, ca urmare a alunecărilor de teren, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament.