SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 06.40

Ora:06:40

Data:22 Iunie 2023

Sursa:INFOTRAFIC

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, circulația rutieră este blocată total pe DN 2 Bacău – Suceava, în zona localității Drăgușeni din județul Suceava, în urma unui accident rutier produs între un autotren și o autocisternă încărcată cu GPL. În zonă sunt semnalate scurgeri de carburant pe carosabil. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autocisternei, care a fost transportat la spital. Valorile de trafic sunt în creștere pe ambele sensuri de mers.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, circulația rutieră se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori reduse de trafic.

În perioada 21 - 23 iunie a.c., în intervalul orar 22.00 - 05.00, pe  sensul către litoral al autostrăzii A2 București - Constanța, circulația este restricționată total la kilometrul 13+300 de metri, în zona localității Glina, județul Ilfov, pentru realizarea lucrărilor de montare a predalelor pe structura metalică între calea 1 și pila P3. Din acest motiv, circulația autovehiculelor va fi deviată pe următoarea rută ocolitoare pentru toate categoriile de vehicule:

•Direcția de deplasare București - Constanța:

    - Bvd Theodor Pallady - A2, nod rutier km. 12 - DNCB - DN 3 Fundulea - A2 Constanța.

•Direcția de deplasare DNCB - Constanța:

    -  DNCB - A2, Nod rutier km. 12 - DNCB - DN3 Fundulea - A2 Constanța.

De asemenea  în perioada 22 – 23 iunie a.c., se vor efectua următoarele lucrării de reparații la carosabil în județul Vâlcea:

- Pe DN 7, sectorul kilometric 166 – 171, pe raza localităților Blidari și Budești se lucrează la așternere covor asfaltic, între orele 18:00 - 06:00. Circulația rutieră se desfășoară pe o jumătate de bandă, dirijată de piloți de trafic.

- Pe DN 7A, sectorul kilometric 20 – 21, în zona localității Malaia, se lucrează la decolmatarea șanțurilor, între orele 08:00 - 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe o jumătate de bandă, dirijată de piloți de trafic.

- Pe DN 7A, sectorul kilometric 52 – 54, în zona localității Voineasa, se lucrează la tăierea arborilor periculoși pentru siguranța circulatiei, între orele 08:00 - 16:00. Circulația rutieră se închide/deschide în reprize de maxim 20 de minute, dirijată de piloți de trafic.

Sfătuim șoferii să circule cu atenție sporită, să adapteze permanent viteza la condițiile de trafic și drum și să mărească distanța de siguranță dintre autovehicule, adoptând o conduită responsabilă pe tot parcursul traseului.