Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens, pe DN 21 Slobozia-Brăila, între localitățile Valea Cânepii și Albina, județul Brăila, după ce a avut loc o coliziune față-spate între două autocamioane ce transportau traverse din beton. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, estimându-se reluarea normală a circulației după ora 07.00.
La nivel național se circulă preponderent pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori normale de trafic.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București-Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, se circulă în condițiile unui carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale.
Reamintim că astăzi, 2 mai, în intervalul orar 06.00 – 22.00, este interzisă circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța, pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea – Veștem și pe DN 39 Agigea - Mangalia.
Pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, recomandăm conducătorilor auto:
- să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită oprirea în condiţii de siguranţă;
- să respecte limitele legale de viteză;
- să se asigure constant şi să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulaţie;
- să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc;
- să evite depășirile periculoase și orice manevră riscantă;
- pe autostrăzi să nu ruleze sau să oprească pe banda de urgență în mod nejustificat și să acorde prioritate la pătrunderea din zona spațiilor de servicii pe șoseaua de mare viteză;
- să nu urce la volan obosiți ori sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante!