13 Iunie 2014

Serviciul Coordonare Misiuni și Cooperare Interinstituțională


Compartimentul planificare misiuni

  • elaborarea documentelor operative şi procedurilor prevăzute în ordinele M.A.I necesare pentru reglementarea acţiunilor structurilor de poliţie în situaţii de: alertă teroristă, gestionarea situaţiilor de criză, protecţie civilă, etc.;
  • elaborarea documentelor operative specifice poliţiei pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă pe linie de ordine şi siguranţă publică, protecţie civilă, apeluri de urgenţă, terorism şi pază obiective proprii;
  • elaborarea planurilor de măsuri şi coordonarea modului de acţiune a efectivelor de poliţie în cadrul unor misiuni complexe: sezon estival, sărbători religioase (Crăciun, Paşte, etc.) sărbători naţionale, etc.;
  • reprezentarea I.G.P.R. la nivelul M.A.I. sau altor organisme interne sau internaţionale pe liniile specifice de activitate;
  • elaborarea documentelor operative pentru gestionarea situaţiilor de crize civile în domeniul ordinii şi siguranţei publice, gestionarea situaţiilor de urgenţe civile produse de dezastre (inundaţii, cutremure, explozii, incendii etc.) asigurarea coerenţei acţiunilor efectivelor de poliţie şi sincronizării acestora cu acţiunile celorlalte forţe participante;
  • asigură suportul necesar coordonării activităţii unităţilor de poliţie în situaţii de alertă teroristă şi gestionarea acestora;
  • coordonează modul de pregătire pentru gestionarea situaţiilor de criză (elaborarea de teme specifice, prezentări, schimb de experienţă, etc.);
  • asigură stabilirea necesarului de forţe şi organizarea acestora pe zone de risc (forţe, mijloace, coordonarea, direcţii de acţiune, etc.), capabile să se integreze rapid pentru un răspuns rapid şi eficace la apariţia unei situaţii neprevăzute determinate de evoluţia unor fenomene infracţionale şi stabilirea modalităţii de desfăşurare rapidă şi a măsurilor ce trebuiesc adoptate în funcţie de situaţia creată;
  • verifică modul de pregătire şi capacitatea de intervenţie în situaţii deosebite la unităţile din subordinea I.G.P.R.


Compartimentul monitorizare misiuni

  • monitorizează situaţia operativă în baza informărilor primite de la unităţile de poliţie şi de la celelalte structuri ale M.A.I.;
  • menţine permanent legătura cu efectivele de poliţie angrenate în misiuni în scopul susţinerii acestora, schimbului de experienţă şi consultării reciproce în vederea identificării de soluţii şi procedurii specifice activităţii de poliţie şi realizează un flux informaţional între structurile de poliţie şi celelalte structuri implicate pentru gestionarea evenimentelor din competenţă;
  • asigură gestionarea situaţiilor de crize civile în domeniul ordinii şi siguranţei publice, inclusiv în situaţii de alertă teroristă, prin asigurarea coerenţei acţiunilor efectivelor de poliţie şi sincronizării acestora cu acţiunile celorlalte forţe participante;
  • asigură coordonarea efectivelor de poliţie pentru gestionarea situaţiilor de urgenţe civile produse de dezastre (inundaţii, cutremure, explozii, incendii etc.);
  • gestionează situaţiile speciale impuse de evoluţia unor fenomene infracţionale din sfera de competenţă a Poliţiei Române în care este necesar un răspuns urgent şi eficace pentru stabilizarea situaţiei într-un interval de timp scurt, prin stabilirea modalităţii de desfăşurare rapidă şi a măsurilor ce trebuie urgent adoptate în funcţie de situaţia creată;
  • asigură coerenţa acţiunilor efectivelor de poliţie şi sincronizării acestora, precum şi coordonarea modului de pregătire pentru gestionarea situaţiilor de criză (modalitate de acţiune, schimb de experienţă, etc.);
  • execută verificările în bazele de date ale poliţiei şi ale structurilor cu care se cooperează (evidenţa persoanelor, urmăriţi general, furturi auto, etc.);
  • monitorizează prin sistemele de supraveghere video existente situaţia traficului rutier în vederea îmbunătăţirii informaţiilor obţinute de către Centrul Infotrafic;
  • asigură schimbul de date şi informaţii cu centrele operaţionale aparţinând altor structuri interne (S.R.I., I.G.S.U., M.A.I., I.G.J.R., etc.);
  • asigură informarea conducerii I.G.P.R. şi a celorlalte direcţii implicate cu privire la situaţia operativă, asupra activităţii desfăşurate de unităţile de poliţie cât şi a celor cu care se cooperează.