În cursul acestei dimineți, polițiștii desfășoară o acțiune în sistem integrat, de tip ,,razie", în cartierul Sătmărel, arondat municipiului Satu Mare, pe fondul mai multor sesizări privind infracțiunile cu violență, dar și pentru continuarea cercetărilor în cadrul unor dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

La această acțiune sunt angrenate structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Biroul pentru Protecția Animalelor, dar și jandarmii și polițiștii de frontieră.
Activitățile polițienești vizează depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului de substanțe interzise, combaterea traficului de persoane, a infracțiunilor silvice sau depistarea persoanelor care comit abateri la regimul rutier.
Activitatea de azi face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română, pentru a menține un climat de ordine și siguranță publică și a descuraja fenomenul infracțional.