25 Octombrie 2024

PROMISUNI FALSE PENTRU CONSTRUIREA DE CASE

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pentru documentarea activității infracționale într-un dosar penal de natură economică.


Perchezițiile au fost efectuate în Bistrița și au vizat sediul unor persoane juridice și locuințele unor persoane fizice, bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune, într-o cauză penală aflată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 2020-2021, administratorul unei societăți comerciale ar fi indus și menținut în eroare patru persoane cu care ar fi încheiat contracte de prestări servicii, pentru construcția a trei imobile, case de locuit. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de 99.500 de lei.

La percheziții au fost identificate și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie și alte documente financiar-contabile, relevante pentru cauză. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud continuă cercetările în acest caz.