05 Mai 2025

Proiectul ”Smart and safe”


 

 

Poliția Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii,  și  Crucea Roșie Română derulează proiectul-pilot de prevenirea victimizării minorilor Smart and safe.

 

Scopul proiectului este Creșterea gradului de siguranță a elevilor prin informarea acestora cu privire la potențiale pericole și, totodată, prin furnizarea de soluții, utilizându-se metode educativ-preventive specifice vârstei lor.

 

Proiectul se desfășoară în perioada aprilie – iunie 2025 și are drept obiective: Consolidarea cunoștințelor de educație preventivă și pentru sănătate ale elevilor din clasele II-IV pentru formarea unui comportament sigur și luarea deciziilor adecvate în anumite situații și Dezvoltarea colaborării interinstituționale pentru siguranța copiilor.

 

În prima etapă, proiectul va fi pilotat în două unități de învățământ din București, respectiv Școala gimnazială Elena Văcărescu și Școala gimnazială Ionel Teodoreanu. Ulterior, după evaluarea rezultatelor obținute, vom putea dezvolta un proiect mai amplu, la nivel național.

 

Activitățile vor consta în organizarea de întâlniri interactive cu elevii din clasele II-IV având ca tematică de dezbatere posibilitățile de evitare a riscurilor. La finalul sesiunilor informativ-preventive, în perioada 02-06 iunie 2025, se va derula concursul ,Știm să fim în siguranță!, care va presupune parcurgerea de către echipaje reprezentative pentru școlile participante, a unor probe practice și teoretice, pe baza cunoștințelor acumulate pe parcursul campaniei.

 

În interacțiunea lor cu copiii, polițiștii vor aborda subiecte referitoare la siguranța pe stradă, siguranța în mediul digital, prevenirea disparițiilor, prevenirea bullying-ului, priorități permanente ale Poliției Române în domeniul siguranței minorilor.

 

Voluntarii Crucii Roșii Române vor derula pregăti copiii în acordarea primului ajutor în situații cu care se pot întâlni, atât în mediul școlar cât și pe stradă sau acasă.