Poliţia Română derulează, începând cu luna noiembrie 2022, proiectul ‚,genETHIC – Dezvoltarea capacității INC de procesare a probelor biologice”, finanțat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta pentru cooperare polițienească.
Poliţia Română derulează, începând cu luna noiembrie 2022, proiectul ‚,genETHIC – Dezvoltarea capacității INC de procesare a probelor biologice”, finanțat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta pentru cooperare polițienească.
Obiectivul general al proiectului constă în optimizarea capacității operaționale a Institutului Național de Criminalistică, pentru procesarea probelor biologice, în scopul intensificării schimbului de date genetice judiciare și combaterii formelor grave de criminalitate, a criminalității organizate și transfrontaliere și asigurarea unui nivel înalt de securitate pentru cetățenii Uniunii Europene.
În perioada de implementare a proiectului, se vor desfășura activități pentru crearea și operaționalizarea a două laboratoare în domeniul geneticii judiciare (în județele Iași și Constanța), ca puncte de lucru teritoriale ale Institutului Național de Criminalistică, prin achiziția de echipamente necesare realizării analizelor de laborator, pentru furnizarea unui probatoriu științific valid și relevant, atât pentru partenerii interni, cât și pentru cei externi, prin intermediul instrumentelor de cooperare polițienească internațională.
Proiectul are o perioadă de implementare de 10 luni (25.11.2022 – 25.09.2023) și un buget în valoare de 4.997.110,51 lei fără TVA, dintre care 3.747.832,88 lei reprezintă finanţarea Uniunii Europene şi 1.249.277,63 lei co-finanţarea națională.