Prevenirea și combaterea violenței domestice este un palier de acțiune deosebit de important pentru Poliția Română, iar, pentru combaterea acestui gen de infracționalitate, sunt alocate resurse instituționale importante.
Prevenirea și combaterea violenței domestice este un palier de acțiune deosebit de important pentru Poliția Română, iar, pentru combaterea acestui gen de infracționalitate, sunt alocate resurse instituționale importante.
Astfel, în anul 2022, la nivel național, polițiștii au intervenit la 90.174 de cazuri de violență domestică, dintre care 42.214 în mediul urban și 47.960 în mediul rural. Dintre cele 90.174 de intervenții ale polițiștilor la cazurile de violență domestică, 65.270 au fost fără risc iminent, 24.418 cu risc iminent, fiind emise 12.972 de ordine de protecție provizorii.
În 77.737 de situații, polițiștii au intervenit ca urmare a sesizărilor prin S.N.U.A.U. 112.
Astfel, pe parcursul anului 2022, numărul faptelor penale care constituie fapte penale din sfera violenței domestice a fost de 55.206 infracțiuni, în creștere cu 12,5% față de anul 2021. Cele mai multe fapte, 34.368 au fost de loviri sau alte violențe.
Există un număr mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică, ceea ce arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. Dar, în același timp, acest număr indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.
În anul 2022, au fost emise de către instanțele judecătorești 11.082 de ordine de protecție, 5.144 (aproape jumătate) din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecție provizorii.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 3.440 de infracțiuni.
În această perioadă, au fost emise de polițiști 12.972 de ordine de protecție provizorii (cu 1.925 mai multe față de anul 2021, respectiv cu 17,4%), 5.144 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție, reprezentând aproximativ 40%.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 856 de infracțiuni.
În perioada octombrie - decembrie 2022, la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea, unități care au intrat în etapa I a proiectului pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 819 instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 563 de ordine de protecție provizorii și 256 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).
În doar 128 de situații, victima a fost de acord și a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 16% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.
În ceea ce privește infracțiunile constatate, au fost înregistrate în total 125 de infracțiuni, dintre care 7 de distrugere, 77 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 41 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.
În cadrul dosarelor penale întocmite, pentru 18 dintre persoanele care au săvârșit aceste infracțiuni au fost dispuse măsuri preventive: 16 rețineri, o arestare preventivă și un control judiciar.
De asemenea, polițiștii au intervenit în 372 de situații, ca urmare a alertelor generate de S.I.M.E.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a respectării măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
Monitorizarea se realizează automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de polițiștii care pun în aplicare măsura.
După introducerea în sistem a semnalării, polițistul nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic.
Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei și transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenție, către dispeceratul S.I.M.E. și 112 și astfel, către cel mai apropiat echipaj din rândul forțelor de ordine, pentru intervenție.
În luna ianuarie 2023, polițiștii au intervenit la 8.086 de cazuri de violență domestică, dintre care 3.925 în mediul urban și 4.161 în mediul rural.
La nivel național, numărul faptelor penale care constituie și fapte de violență domestică a crescut cu 4% (+180 fapte) față de luna ianuarie 2022 (de la 4.459 la 4.639 fapte).
În luna ianuarie 2023, la nivel național, au fost emise 1.044 de ordine de protecție provizorii (cu 7 mai multe față de luna ianuarie 2022, respectiv cu 0,67%), 444 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție, reprezentând 42,53%, 1.030 din total fiind emise la solicitarea victimelor, 6 la solicitarea altor persoane și 8 emise la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens.
Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 914 au fost confirmate de unitățile de parchet (87,55%).
În luna ianuarie 2023, la nivelul I.P.J. Iași, Mureș, Vrancea și D.G.P.M.B., unități care au intrat în etapa I a proiectului pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 286 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 200 de ordine de protecție provizorii și 86 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).
În 34 de situații, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând aproximativ 12% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.
În 166 dintre situații, victima a refuzat monitorizarea electronică în cadrul măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, reprezentând 83% dintre ordinele de protecție provizorii emise.
În ceea ce privește infracțiunile constatate, au fost înregistrate 36 de infracțiuni, dintre care 4 de distrugere (art. 253 Cod Penal), 28 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție (art. 47 alin. 1 din Legea 217/2003) și 4 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu (art. 47 alin. 2 din Legea 217/2003).
Pentru 4 dintre bănuiții acestor infracțiuni au fost dispuse măsuri preventive: 2 rețineri, 1 arestare preventivă și 1 control judiciar.