04 Noiembrie 2024

PESTE 2.800 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.100 de fapte contravenționale, iar 678 de permise de conducere au fost reținute.

 

La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 458 de acțiuni și au intervenit la 2.890 de evenimente, dintre care 2.449 au fost sesizate de cetățeni prin 112.


În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.100 de fapte contravenționale, iar 678 de permise de conducere au fost reținute.

 

La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 458 de acțiuni și au intervenit la 2.890 de evenimente, dintre care 2.449 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

 

De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 25 de măsuri preventive.

 

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.179 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.937.339 de lei.

 

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 174 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 678 de permise de conducere, dintre care 336 pentru viteză, 77 pentru alcool și 10 pentru droguri.

 

De asemenea, au fost retrase 288 de certificate de înmatriculare.

 

*

 

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

 

Astfel, la nivel național, peste 3.500 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

 

Au fost organizate 441 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.618 autovehicule și legitimate 11.596 de persoane.

 

 

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.667 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 159 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

 

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 49 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 308 permise de conducere, dintre care 41 pentru alcool și 164 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 153 de certificate de înmatriculare.

 

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

 

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.