07 Iunie 2024

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, dintre care trei minore, una de 14 ani și două de 16 ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.


Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, dintre care trei minore, una de 14 ani și două de 16 ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În sarcina persoanelor cercetate minore s-a reținut și infracțiunea de tâlhărie calificată.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 30 spre 31 mai 2024, minorii, în baza unei înțelegeri prealabile, s-ar fi întâlnit la o adresă, situată în municipiul București, sectorul 5 și ar fi determinat o tânără să coboare din imobil, după care, având fețele acoperite, ar fi amenințat-o cu un cuțit și ar fi forțat-o să-i conducă în apartamentul ei.

După ce ar fi pătruns în interior, l-ar fi imobilizat pe concubinul acesteia și ar fi sustras o geantă, în care se afla o cantitate de canabis.

Investigațiile efectuate au relevat faptul că persoanele minore ar fi împărțit în mod egal cantitatea de canabis sustrasă, o parte din aceasta fiind ridicată în urma perchezițiilor, efectuate la datele de 4 și 6 iunie 2024 (de la o adresă frecventată în mod curent de către o altă persoană minoră).

Precizăm că persoana vătămată în cazul infracțiunii de tâlhărie calificată (a doua persoană cercetată în prezentul dosar pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc) ar fi reclamat inițial că i s-ar fi furat bani și bunuri, însă, în urma percheziției efectuate la locuința uneia dintre persoanele cercetate minore, au fost descoperite și ridicate și aproximativ 200 de grame de canabis sustrase în noaptea respectivă.

De asemenea, și la domiciliul persoanei cercetate, de la care ar fi fost sustrasă geanta conținând droguri, au fost descoperite și ridicate, în urma percheziției, aproximativ 40 de grame de canabis și un cântar de precizie. 

La datele de 5, 6 și 7 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 4 persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă a trei dintre persoanele reținute (două fiind persoanele minore, de 16 ani), față de persoana minoră de 14 ani instanța dispunând, în cursul zilei de ieri, arestarea preventivă.

Cu privire la aceasta din urmă precizăm că se afla sub măsura arestului la domiciliu, fiind cercetată pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de tâlhărie, precum și a unei infracțiuni de vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieții persoanei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și  de Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale - Sector 4, Secția 19 Poliție și Serviciului Criminalistic, precum și al  jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.