La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 32 de ani, aflată sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, acces ilegal la sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice. În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, în perioada octombrie - noiembrie 2024, persoana în cauză ar fi contactat telefonic (individual) 3 persoane vătămate, pe care le-ar fi indus în eroarea, prezentându-se drept angajat al unui service de telefonie mobilă.
La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 32 de ani, aflată sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, acces ilegal la sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice.
În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, în perioada octombrie - noiembrie 2024, persoana în cauză ar fi contactat telefonic (individual) 3 persoane vătămate, pe care le-ar fi indus în eroarea, prezentându-se drept angajat al unui service de telefonie mobilă.
Ulterior, le-ar fi determinat să-i transmită datele de acces ale conturilor online asociate adreselor de e-mail, sub amenințarea că, în caz contrar, ar urma să pună, la dispoziția altor persoane, telefoane mobile ce s-ar fi aflat în posesia sa (care nu existau în realitate), conținând datele personale ale victimelor, precum și materiale foto și video care le-ar fi înfățișat în ipostaze indecente.
Persoanele vătămate au dat curs cererilor persoanei cercetate, care, după ce ar fi obținut datele conturilor online, le-ar fi accesat și ar fi schimbat credențialele (username, parolă), astfel ar fi preluat controlul asupra lor, corelativ cu restricționarea accesului victimelor la aceste conturi.
Precizăm că în anul 2023, persoana cercetată a fost trimisă în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea unor infracțiuni de șantaj vizând același mod de operare, iar materialul de urmărire penală având ca obiect infracțiunile informatice a fost disjuns și transmis prin declinare de competență la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, cercetările efectuându-se în prezenta cauză.
Pentru infracțiunile de șantaj instanța de fond i-a aplicat acesteia o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare cu privare de libertate.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a persoanei cercetate, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Brașov.
Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.