22 Octombrie 2024

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-O CAUZĂ DE DELAPIDARE ȘI FALS

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 22 octombrie a.c., polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în județul Gorj, la domiciliile unor persoane fizice, la sediul social al unei societăți comerciale, care ar avea ca obiect de activitate „Tratarea și distribuția apei”, precum și la sediul unei instituții, într-o cauză penală ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de delapidare, în formă continuată, complicitate la delapidare și fals intelectual.

Video: https://youtu.be/8bVFJE5iPok

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2019 – martie 2024,  administratorul societății de distribuție a apei  și-ar fi însușit  din casieria unității și din contul bancar sume mari de bani, prejudiciul estimat în cauză, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor, fiind de 565.350 de lei.

În urma activităților desfășurate de polițiști în această cauză, pe numele unui bărbat, de 48 de ani - administratorul societății comerciale a fost emis un mandat de reținere, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.