Director: comisar- șef de poliție Anton-Cristian GHEORGHE
Director adjunct: comisar- șef de poliție Ștefan PETRE
Adresa: Str. Mihai Vodă, nr. 6, Bucureşti - S5
Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor este unitate operativă a Ministerului Afacerilor Interne, subordonată nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei Române având competenţă teritorială generală.
Atribuții
În conformitate cu prevederile art. 3 alin (2) din Legea nr. 682/2002, O.N.P.M. are următoarele atribuţii:
- primeşte propunerile de includere în Program şi ordonanţa, respectiv încheierea, prevăzute la art. 8, după caz;
- ia toate măsurile necesare în vederea includerii Programului şi urmăreşte realizarea acestuia în cele mai bune condiţii;
- desemnează o persoană de legătură între martorul protejat şi O.N.P.M., precum şi o altă persoană nominalizată în Protocolul de protecţie, care să asigure această legătură în situaţii critice;
- încheie Protocolul de protecţie cu fiecare martor protejat şi întocmeşte şi include schema de sprijin a acestuia;
- organizează o bază de date proprie, în care include, stochează şi prelucrează propunerile de includere în Program;
- asigură confidenţialitatea deplină a informaţiilor şi datelor gestionate;
- gestionează, cu aprobarea ministrului de interne, fondurile băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat, precum şi din programele de finanţare externă.