Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Vâlcea, pe DN 7, la kilometrul 202, în zona Parcului Naţional Cozia, a avut loc un accident rutier, fără victime, în care şoferul unui autoturism care conducea cu viteză a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autocamion. În urma unei defecţiuni, acesta a ajuns cu partea din faţă într-un şanţ, iar semiremorca acestuia a rămas imobilizată pe carosabil, blocând astfel sensul de mers Sibiu - Vâlcea. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiei, valorile de trafic fiind ridicate pe ambele sensuri de mers.