JUDEȚUL VÂLCEA: TRAFIC ALTERNATIV PE DN 64

Ora:07:35

Data:06 Martie 2025

Sursa:INFOTRAFIC

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 64 Râmnicu-Vâlcea  - Caracal, în zona localității Orlești, județul Vâlcea,  s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Din primele date, incidentul este soldat cu rănirea a trei persoane, care primesc îngrijiri medicale la fața locului. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur sens, alternativ, prin dirijarea polițiștilor. Valorile de trafic sunt în creștere.

Se estimează reluarea circulației rutiere în condiții normale în circa 45 de minute.