Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 22, între localitățile Mineri și Somova, din județul Tulcea, s-a produs un accident rutier între două autovehicule, soldat cu rănirea a două persoane. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri pentru intervenția echipajelor specializate.
Se estimează reluarea normală a circulației în 45 de minute.
Informații în timp real despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate pe site-ul oficial - www.politiaromana.ro - secțiunea INFOTRAFIC.